Oradea

Pagina  Oradea util pentru informaţii despre oraşul nostru …

Unde este Oradea pe harta? Faceţi un click la goo.gl/maps

Oradea (mai demult Oradea Mare este reședința și cel mai mare municipiu al județului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crișul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Totodată Oradea este și cel mai important oraș din regiunea istorică Crișana. La recensământul din 2002 municipiul avea 206.614 de locuitori. Zona metropolitană, care include și 11 comune învecinate, avea în anul2002 populația de 249.746 locuitori, dintre care 68.2% români, 28.7% maghiari ș.a. În perioada interbelică 20,6% din populația orașului era alcătuită din evrei, fiind consemnate de asemenea comunități de germani, slovaci, ucraineni etc. (vezi județul Bihor interbelic).

Stațiunile balneare Băile Felix și Băile 1 mai se află la o distanță de 8 km, respectiv 4 km de oraș. Pe lângă apele termale recunoscute pe plan internațional pentru efectele terapeutice, în această zonă se găsește o formațiune carstică spectaculoasă, mai exact, un aven cu o adâncime de 86 de metri, denumit în zonă „Craterul de la Betfia”, precum și Pârâul Peța, cu o vegetație tropicală unică în Europa.

De secole, municipiul Oradea a reprezentat un punct important de referință pentru zonă, fiind cel mai important centru cultural și comercial. În Evul Mediu, în Cetatea Oradiei exista un observator astronomic, iar astronomii care lucrau acolo foloseau meridianul Oradei ca meridian de 0°.

În maghiară Nagyvárad, în germană Großwardein, în idiș גרויסווארדיין Groysvardeyn, în latină Magnovaradinum, în slovacă Vel’ký Varadín, în turcă Varat, în italiană Gran Varadino)

Oradea (în latină Varadinum) este menționată pentru prima dată la 1113, într-o diplomă a abației benedictine din Zobor, în care apare numele episcopului Sixtus Varadiensis și al comitelui Saul de Bychar, însă rădăcinile sale sunt de origine romano-dacică, descoperirile arheologice atestând că în zona Salca din oraș și zona Băilor Felix erau stabiliți romani și daci. De-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de conviețuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la stabilirea componenței etnice de astăzi al Oradiei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei, ruteni și turci.

Cetatea Oradiei, ale cărei vestigii se pot vedea și astăzi, este menționată întâia oară în 1241, cu ocazia efectuării unor reparații grabnice pentru a face față unui iminent atac tătaro–mongol. Construirea cetății este atribuită regelui Ladislau I (1077–1095), în onoarea căruia la 27 iunie 1191,Papa Celestin al III-lea emite un act prin care are loc sanctificarea regelui. Conform Cronicii Pictate de la Viena (Chronicon pictum Vindobonense), tot regele Ladislau I a fost cel care a hotărât să ridice „în locul numit Vărad”, adică la Oradea, o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor și patron spiritual a fost regele Ladislau I.

Invazia mongolă din 1241 a fost descrisă în „Carmen miserabile” de Rogerius, călugăr italian din Spalato, stabilit la Oradea, contemporan cu evenimentele.

Hartă din 1897

În timpul regelui Carol Robert de Anjou (1308–1342)și a fiului său Ludovic I al Ungariei (1342–1382) care au adus din patria lor italiană gustul pentru rafinament al acestei culturi, Oradea cunoaște ca oraș și sediu episcopal catolic o perioadă de înflorire. Episcopul italian Andrea a fost considerat ca o perfectă încarnare a spiritului renascentist, zidind capele, ridicând altare, împodobindu-le cu cele mai luxoase decorații. Cea mai impresionantă personalitate a Renașterii din Europa Centrală a acestei vremi a fost episcopul maghiar de origine croată Ioan Viteaz de Sredna (în maghiară Vitéz János). Oradea devine cunoscută în anii lui Ioan Viteaz ca un centru de mare importanță al culturii renascentiste. Aici și-a înălțat observatorul astronomic vestitul fizician al Universității Vieneze, Georg von Peuerbach, folosind locația Oradiei drept meridianul de 0⁰ în lucrarea sa Tabula Varadiensis, publicată în 1464. Toate hărțile terestre și maritime ale lumii din acea vreme menționau acest fapt. În prezent numai unele hărți maritime mai păstrează acest reper.

În 1514 are loc în Transilvania răscoala condusă de nobilul covăsnean Gheorghe Doja (Dózsa György), care a cuprins și Bihorul. În 1541 s-a constituit pașalâcul de la Buda, care cuprindea Ungaria Centrală. Transilvania a devenit principat autonom în cadrul căruia era înglobat și Bihorul. În 1660 turcii ocupă Oradea și întreg ținutul pe care-l vor stăpâni până în anul 1692.

Centrul Oradiei

În anul 1703 izbucnește o mișcare anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Târgurile din jurul cetății au devenit câmpuri de bătălie între garnizoana imperială din interiorul fortificației și răsculații lui Rákóczi. Meritele orădenilor în sprijinirea garnizoanei imperiale din timpul mișcării rakocziene au fost recunoscute oficial la 27 noiembrie 1712 chiar de Împăratul Carol al VI-lea. Viața economică orădeană a fost caracterizată de înflorirea ramurilor neagricole: meșteșugurile și comerțul, negustorii constituind cea mai activă categorie socială din oraș.

Papa Pius al VI-lea a înființat în anul 1777 Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare^[21]. Unul din corifeii Școlii Ardelene a fost episcopul greco-catolic orădean Ignație Dărăbanț. Promotor al emancipării spirituale a românilor bihoreni a fost și urmașul său, episcopul Samuil Vulcan, întemeietorul liceului românesc din Beiuș, care astăzi îi poartă numele.

La 19 iunie 1836, un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale pentru locuitorii Oradiei. El a izbucnit în centrul orașului și a cuprins clădirea Primăriei, Fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul „Vulturul Negru”, Depozitul de sare, Fabrica de cărămidă și câteva biserici, inclusiv Biserica cu Lună, catedrala episcopală ortodoxă din acea vreme. Acestea au fost distruse parțial sau în totalitate. Pe lângă acestea, focul a mistuit și 414 case cu clădirile anexe, întinzându-se până la zidurile Cetății, cuprinzând și cartierul Velența.

Anul revoluționar 1848–1849 și-a făcut simțită prezența și la Oradea. La 21 mai 1848, la Pesta, s-au întrunit sub președinția lui Emanuil Gojdu, circa 40 de deputați români din Crișana și Banat, printre reprezentanții orădeni numărându-se Nicolae Jiga, Ioan Dragoș, Gheorghe Fonai și Ioan Gozman. Chiar dacă revoluția a fost înfrântă, tradiția revoluționară a anilor 1848–1849 a marcat decisiv conștiința publică orădeană, efectele ei pe termen lung simțindu-se, mai ales după 1867, când participanții la revoluție care au scăpat cu viață au putut să se manifeste în viața politică locală. A urmat o înăsprire a ocupației austriece, caracteristică întregului Imperiu. În războiul pentru cucerirea independenței (1877–1878) participă și românii din Bihor în lupta împotriva turcilor.

Stradă în centrul Oradiei

La 12 octombrie 1918, în casa dr. Aurel Lazăr se redactează cunoscuta Declarație de la Oradea, document care proclamă dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare. La 3 noiembrie s-a constituit Comitetul Național Român, compus din Dr. Aurel Lazăr (președinte), Roman Ciorogariu, Coriolan Pop, Iacob Radu, etc. Tot acum se înființează Consiliul Militar Român. La 1 decembrie 1918, un număr mare de delegați ai județului Bihor participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, într-o dorință unanimă de a consfinți Marea Unire cu Regatul României. A doua zi, Dr. Aurel Lazăr a fost numit șeful resortului Justiție în Consiliul Dirigent, instituit pentru a conduce treburile Transilvaniei până la preluarea administrației de către statul român.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, Oradea s-a menținut ca un puternic centru industrial și comercial. La fel ca și în cazul altor orașe mari din Vestul Transilvaniei, eforturile s-au îndreptat spre transformarea Oradiei într-un puternic centru cultural românesc. În contextul celui de-al doilea război mondial în vara anului 1940 acțiunile militare și revizioniste ale Ungariei horthyste, sprijinită de statele fasciste – Germania nazistă șiItalia – au fost completate de activități de tip terorist pe teritoriul românesc, activități menite a pregăti o eventuală intervenție armată. În perioada desfășurării tratativelor dintre guvernul român și cel maghiar, pe teritoriul României au fost organizate numeroase grupuri teroriste. Centrul lor coordonator se afla la Oradea, dar întrucât organele românești de resort au procedat, la mijlocul lunii august, la arestarea principalilor organizatori și participanți, misiunea lor n-a putut fi dusă la îndeplinire. În anul 1944 populația evreiască a fost supusă unor legiuiri rasiste înjositoare. Între 23 mai – 27 iunie 1944, a avut loc operațiunea întreprinsă de autoritățile colaboraționiste și unități de jandarmerie maghiare, de deportare a populației evreiești în lagărele de exterminare hitleriste, conform obligațiilor luate de guvernul pro-nazist al Ungariei față de planificatorii naziști germani aigenocidului. Circa 90% din evreii din Oradea au pierit în aceste lagăre, în special în cele de la Auschwitz și Dachau. La 12 octombrie 1944 a avut loc atacul decisiv asupra Oradiei; trupele ungare și germane s-au retras din oraș, lăsând în urmă doar grupuri mici, cu misiunea de a distruge clădirile mai importante. Ocuparea orașului s-a făcut de către trupele sovietice și române. O dată cu reinstaurarea administrației civile românești, la 9 martie 1945, conducerea administrativă și politică a Oradiei a fost preluată de elemente comuniste locale, a căror ascensiune la putere a fost facilitată de administrația militară sovietică. Regimul comunist a determinat schimbări esențiale în ansamblul vieții publice orădene, pervertind și încetinind funcțiile organismului social. Istoria Oradiei în anii dictaturii comuniste poartă amprenta specifică fiecăreia dintre etapele evoluției acestui regim la scară națională. Anii 1944–1947 au corespuns etapei cuceririi puterii politice de către forțele comuniste.

Cartier în stil stalinist în Oradea anilor ’80

Modelul stalinist a dominat întreaga viață politică, social-economică și culturală între anii 1948–1965. Regimul Ceaușescu (1965–1989), practicând o oarecare destindere și liberalizare în primii ani, a readus în prim-plan modelul stalinist și mai mult chiar, a instaurat socialismul dinastic. Paralel cu lupta pentru cucerirea puterii politice, autoritățile comuniste au declanșat acțiunea de reprimare a tuturor elementelor necolaboraționiste, a unui număr impresionant de persoane prezente în campania de rezistență împotriva comunismului și a luptei pentru victoria partidelor democratice. La momentul oportun aceștia trebuiau înlăturati de pe scena vieții politice. În cursul anilor ’50, arestările si condamnările politice au atins culmi nebănuite. Deosebit de violentă a fost represiunea asupra diferitelor biserici și culte, episcopii și preoții constituind una dintre cele mai numeroase categorii de deținuti politici

În ciuda vicisitudinilor de ordin politic și ideologic, viața economică a Oradiei a cunoscut, în anii dictaturii comuniste, o incontestabilă dezvoltare. Începând din 1949–1950, după naționalizare, întreprinderile și-au desfășurat activitatea în conformitate cu planurile cincinale, caracteristice vremii. Accentul dezvoltării industriale a fost pus pe ramurile constructoare de mașini, energetică, siderurgică și chimică, dar industria ușoară și alimentară a fost, de asemenea, reprezentativă. Urmare a acestor evoluții economice, populația Oradiei a crescut semnificativ, sporului naturaladăugându-i-se și o importantă componentă de mișcare a populației către zonele mai dezvoltate. S-au înregistrat progrese și în domeniul serviciilor publice, transport, sănătate. De asemenea, turismul a constituit o preocupare pentru autoritățile vremii, în acest sens Băile Felix și Băile 1 mai, ale căror resurse de apă termală cu efecte curative aveau o reputație constituită încă dinAntichitate, dar mai ales din secolul XVI, au fost aduse la standardele vremii.

Începând cu anii ’70, efectele negative ale politicii de industrializare forțată s-au făcut simțite și în Oradea, ca și la nivelul întregii țări. Concentrarea aproape a întregii producții industriale și agricole pentru export, în vederea obținerii resurselor financiare necesare pentru a plăti toată datoria externă a României, a adus populația în situația de a se confrunta cu numeroase lipsuri ți greutăți. Nivelul de trai al orădenilor, a fost, însă, relativ suportabil comparativ cu situația locuitorilor din alte centre urbane românești, având în vedere poziția privilegiată, de oraș de frontieră. Evenimentele revoluționare din decembrie 1989 au determinat mutații profunde în structurile politice, sociale și economice românești, fiind percepute imediat și în Oradea. De remarcat, pentru perioada post-decembristă, la nivelul Oradiei, este întoarcerea acesteia la vechea sa traditie universitară. Începând cu 2 mai 1990, prin hotărâre de guvern, ia ființă Universitatea Tehnică din Oradea, care devine, un an mai târziu Universitatea din Oradea. În anii care au urmat, instituția a cunoscut o continuă dezvoltare, fiind actualmente unul dintre cele mai însemnate centre universitare din zona de vest a țării.

Mai departe  : ro.wikipedia.org

CARACTERIZARE GENERALĂ

Oradea, municipiul reşedinţă de judeţ al Bihorului, este unul dintre importantele centre economice, sociale şi culturale din NV României, păstrându-şi aceste caracteristici de-a lungul istoriei. Oraşul este amplasat între dealurile care despart şi unifică într-un armonios mod Câmpia Crişanei şi terminaţiile cu aspect deluros ale Munţilor Apuseni. Situat pe malurile râului Crişul Repede, râu care desparte oraşul în aproape două jumătăţi egale, el este poarta de legătură cu lumea central şi vest europeană. În funcţie de principalele puncte cardinale, oraşul se află în extremitatea nord-vestică a României, la intersecţia paralelei de 47°03` latitudine nordică cu meridianul de 21°55`longitudine estică.

Aflat la aproximativ 10 km de Borş, cel mai mare punct de frontiera la graniţa de vest, municipiul Oradea se află pe locul al zecelea ca mărime între oraşele României. Mai exact, el se întinde pe o suprafaţă de 11.556 ha.Oraşul se află la o altitudine de 126 m deasupra nivelului mării, în zona de deschidere a văii Crişului Repede spre arealul câmpiei joase, într-o zonă de contact între prelungirile Munţilor Apuseni şi extinsă Câmpie Banato-Crişană. Se afirmă ca zonă de trecere  de la relieful deluros (Dealurile Vestice, Dealurile Oradiei şi Dealurile Gepişului), către cel de câmpie panonică. Topoclimatul oraşului este determinat de persistenţa acţiunii vânturilor de Vest. Avem de-a face aşadar cu o climă temperat-continentală cu influenţe oceanice.

Temperatura medie multianuală este de 10,4˚ C. Pentru luna iulie media este de aproximativ 21 C, în timp ce în ianuarie se înregistrează o medie de -1,4 C. Precipitaţiile sunt relativ bogate, înregistrându-se o medie anuală de aproximativ 585,4 mm. Ele sunt repartizate în mod variabil pe întreg parcursul anului, neputându-se delimita tranşant arii temporale de maxim sau de minim al precipitaţiilor.

Sursa : oradea.ro

ISTORIA ORAŞULUI ORADEA

Pe meleagurile Bihorului apariţia omului poate fi datată cu aproximaţie la sfârşitul paleoliticului mijlociu (circa 50 000 – 35 000 î. Hr.). Descoperirea în 1909 în perimetrul fostei cărămidării Knapp (în apropiere de actual staţie de cale ferată Oradea Est) a unui depozit de oseminte compus din 17 piese aparţinând unor specii diverse de animale a întărit în mulți cercetători convingerea că ele reprezintă resturi menajere datând din paleoliticul superior, confirmând astfel prezența atunci a lui Homo sapiens pe actualul teritoriu al orașului Oradea. Chiar dacă pentru epipaleolitic și mezolitic (circa 10 000 – 5 500 î. Hr.) nu există încă descoperiri certe pe raza orașului, e de presupus că nu a existat un hiatus între paleolitic şi neolitic. Antichitatea: civilizația dacică din arealul orădean s-a înscris în această perioadă prin caracteristicile sale în cadrul general al civilizației dacice de pe întreaga sa extindere. În Oradea așezări dacice au fost cercetate la Oradea-Salca II, pe Dealul Viilor, Oradea Sere, Ioșia, Seleuș. Cucerirea romană din urma celor două războaie cu dacii nu a inclus si nord-vestul României și deci nici regiunea Oradiei deși unii istorici au pretins la un moment dat acest lucru, identificând, în paralel, Oradea cu ipoteticul oraș Ulpianum. Dacii liberi (adică acea parte a populației dacice care a rămas în afara Imperiului Roman) de pe actualul teritoriu al orașului sau din vecinătatea acestuia au continuat să viețuiască în vechile lor așezări, foarte puține dintre cele de pe întregul curs inferior al Crișului Repede dispărând la începutul secolului II d. Hr. Descoperirile arheologice aparținând dacilor liberi din arealul orădean sunt relative puține, lucrul explicându-se mai ales prin puținătatea săpăturilor arheologice efectuate în acest scop. Cele existente însă demonstrează anumite influențe provenite atât din partea triburilor sarmatice din imediata vecinătate cât și influențe venite pe cale romană. S-a putut constata de asemenea și o intensă circulație a monedelor imperiale romane ce acoperă din punct de vedre chronologic secolele II-III d. Hr. Cele care au circulat în Oradea au fost mai cu seamă emise în timpul lui Traian (96-117 d. Hr.), Hadrian (117-138 d. Hr.) și Antonius Pius (147-161 d. Hr.). De altfel, pe toată perioada stăpânirii romane asupra Daciei relațiile dintre dacii liberi și imperiali au fost pașnice, desfășurându-se cel mai adesea pe plan economic. După retragerea aureliană și părăsirea de către Imperiu a Daciei (271 d. Hr.) circulația monetară a început să scadă, fără însă a dispărea complet.

Evul mediu: cele mai consistente informații în legătură cu istoria orașului și a Bihorului în această perioadă provin din Cronica lui Anonymus, Cronica lui Simon de Keza, Registrul de la Oradea, Carmen Miserabile și Statutele Capitlului din Oradea. Potrivit unei alte surse mai târzii, Cronica pictată de la Viena (redactată în a doua parte a secolului al XIV-lea) regele Ladislau I cel Sfânt (1077-1095) „a găsit în parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, într-o vânătoare, un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”.

Prima atestare documentară a urbei a fost consemnată în anul 1113 într-o diplomă a abaţiei benedictine din Zobor. Contextul în care este menţionat întâia oară toponimul Oradea (Varadinum) a fost pricinuit de incursiunile repetate şi distrugătoare ale prinţului morav Svatopluk, în calitatea sa de aliat al împăratului german Henric al IV-lea, asupra unui număr însemnat din aşezările de pe Valea Vahului şi a Nitrei (din Slovacia de azi).

Oradea a fost rezultatul unei evoluţii ce s-a întins pe o perioadă de mai multe secole ce a culminat cu unirea într-un singur nucleu, la jumătatea veacului al XIX-lea, a tuturor aşezărilor ce au luat naştere în jurul cetăţii (Olosig, Oraşul Nou, Subcetate şi Velenţa). Dezvoltarea s-a a avut mult de profitat de pe urma construirii acelei mănăstiri care ulterior va deveni sediu al capitlului (colegiului) compus din 24 de canonici. Același rege Ladislau va întemeia aici o episcopie, iar la o distanță de peste un secol de la moartea sa (survenită la 25 iulie 1095) va fi înmormântat în mănăstirea ridicată din porunca lui la Oradea (undeva în jurul anului 1134). Sanctificarea sa la 27 iunie 1192 a marcat o ascensiune rapidă pentru instituțiile ecleziastice existente în oraș, atrăgând după sine și o creștere a importanței sociale și economice a așezărilor din jurul cetății ridicate în jurul mănăstirii. Episcopia catolică orădeană a cunoscut automat o prosperitate deosebită, subordonând Capitlul. Veniturile ei proveneau în cea mai mare parte din dijmă, din gestionarea minelor din zona Beiușului, din repetatele donații etc. Un eveniment important pentru istoria urbei l-a constituit marea invazie mongolă dintre anii 1241-1242 când o parte din grosul marii armate de invadatori s-a îndreptat spre cetatea de la Oradea pe care o va supune-o unui asediu, iar apoi cuceri și arde. Evenimentul este destul de bine cunoscut datorită scrierii călugărului italian Rogerius, prezent atunci la Oradea, autor, mai apoi, al scrierii Carmen Miserabile (Cântec de jale).

Mai departe : oradea.ro

Mai multe informaţii : oradea.ro